afara

cand se rup lanturile si se darama zidurile, cand dispar constrangerile si se topesc durerile, atunci vezi cerul. atunci vezi orizontul. atunci poti fugi. atunci poti zbura.

in lipsa de voce

as vrea sa strig, sa-mi urlu dracii. dar am vocea prea subtire, si suna a soprana care plange de dorul iubitului, si nu e cazul. asa ca tac, caci ma tradeaza vocea, si scriu, caci am tastatura loiala.
m-am saturat de morala si de etica. m-am saturat sa mi se spuna din afara ce ar trebui sa simt eu inauntru. m-am saturat ca independenta mea, ca om, sa fie doar de fatada. m-am saturat ca fiecare sa ma judece prin ochii proprii, si sa-si inchipuie ca stie raspunsurile pe care eu le caut inca. m-am saturat de oamenii care nu reusesc sa inteleaga ca nu-mi pasa, chiar nu-mi pasa de ce spune lumea. imi pasa doar sa nu ma mint pe mine. m-am saturat de cei ce nu-nteleg ca nu pot si nu vreau (in ordinea asta) sa ma fac ca nu ma prind ce simt. ma prind, si mi-o asum.
pe ei nu-i pot schimba, am inteles-o. nu-i poti spune unui om care s-a ascuns in cochilia lui o viata ca a gresit. ii distrugi intregul sistem de valori, asa ca o sa lupte impotriva ta, cu sau fara arme. conservarea speciei and all that crap.
pe mine nu vreau sa ma schimb. se intampla sa-mi placa de mine si sa-mi placa lipsa mea de regrete si sa-mi placa ce vad cand ma uit in oglinda. narcisism and all that crap.
acum trebuie doar sa gasesc un mod de a coexista cu falsa pudoare.

this could be heaven

so i'm back.
pentru ca mi-e dor sa ma simt plina de liniste si soare.